O, iubire...
de Traian Dorz
O, iubire cântec dulce ce răsună peste vecitoate-toate trec pe lume, doar tu singură nu treci!
Tu rămâi mereu iubire pacea-n suflete s-o sameni
și de cea mai scumpă jertfă
să le spui mereu la oameni.
Al tău cântec plin de slavă de atâta timp răzbate
prin pustiul larg al lumii de căderi și de păcate.
Și-adierea ta cea dulce
pretutindenea sub stele
duce-n chinuri mângâierea,
duce-alin în clipe grele.
Nici un cântec nu-i vreodată să răsune-așa de dulce
ca cereasca armonie ce e-n Jertfa de pe cruce
căci cuprinde tot adâncul fericirii noastre-ntrege
a-nțelege ce sublim e
și ce trist, a nu-nțelege...
Tu rămâi în veac iubire ca s-arăți la fiii humii
ce preț mare pentru dânșii a plătit Stăpânul lumii
să le-areți ce suferință și ce moarte-ngrozitoare
a putut Hristos să-ndure
pentru-a lor răscumpărare.
Lume, oare când vedea-vei
că păcatul tău te poartă
depărtată de Golgota
tot mai jos spre marea moartă?
Când vedea-vei tu ca drumul ce spre fericire duce
este-acela ce-n lumină te apropie de cruce?
Acolo la poala crucii când vei înțelege oare
că-i Izvorul fericirii unice aici sub soare?
Că nu-i nicio altă cale spre-o viață fericită
pașnică, plăcută, dreaptă,
sfântă și desăvârșită,
spre-nfrățirea mult dorită,
spre-a luminii dulci izvoare,
decât calea ce din Jertfa lui Isus Hristos răsare!
Oameni, vreți voi fericirea,
vreți voi pacea și-ndurarea,
vreți voi alte stări din care să vă vină ușurarea?
vreți voi să v-aflați odihna sufletelor zbuciumate,
vreți lumina pentru cerul vieții voastre-ntunecate,
vreți dreptate în umblarea și-n trăirea laolaltă,
Adevărul să v-aducă strălucirea lui înaltă...
O, atuncea,
în iubire este unica slavare!
În iubirea care-n Cruce și-are-a ei adânci izvoare!
Numai ea e-n stare-a-nfrânge răul care vă doboară
ca un soare nou
și-n inimi,
și-n dorinți
să vă răsară!
